CURATELA

Sună… complicat, dar este vorba doar de o împuternicire. Se obţine uşor, vă va fi de folos în toate drumurile pe care le veţi avea de făcut în ajutorul bolnavului, atâta că se obţine de la judecătorie. E simplu, să ştiţi, şi nu vă costă nimic. Este atât de simplu încât nu aveţi nevoie să vă angajaţi un avocat.
Presupun că aveţi deja actul de handicap. Va trebui să mergeţi mai întâi la primăria de zonă, la biroul de asistenţă socială, acolo veţi face o cerere pentru curatelă, au ei formulare. O cerere va rămâne la ei, alta, identică, o veţi lua acasă pentru a o depune la judecătorie. Apoi veţi aştepta ca într-una din zile, asistentul de la primărie să vină acasă, în anchetă socială, pentru a constata realitatea, gradul de handicap, faptul că locuiţi cu bolnavul. Va şti ce întrebări să pună pentru a evalua corect situaţia. Totul este bine gândit pentru a proteja interesele bolnavului, pentru a se verifica bunele intenţii ale celor care cer curatela, şi totodată, pentru a nu da curs cererilor care nu au suport real (sunt mulţi profitori certaţi cu munca, aţi auzit, cred, despre descurcăreţi care muncesc pe rupte pământul de la ţară, dar au certificat de handicap).
La vizita pe care o veţi primi, e bine să fiţi cât se poate de sinceri, să redaţi cât mai în amănunt istoricul situaţiei, să vă purtaţi normal, ca asistentul să poată constata, prin întrebări şi prin observarea bolnavului, cât de avansată e afecţiunea şi cât de reale sunt bunele dumneavoastră intenţii.
În caz că cel care urmează a fi împuternicitul (curator) nu va fi găsit acasă, bolnavul fiind la acea oră îngrijit de o altă persoană, asistentul vă va lăsa o invitaţie să mergeţi la primărie. Ajută mult să puteţi merge cu bolnavul la acea întâlnire şi, reţineţi, comunicarea este importantă, vorbiţi deschis, spuneţi cu ce probleme vă confruntaţi. Mergeţi cu încredere, veţi întâlni un profesionist bine intenţionat, care vă va ajuta mai mult decât vă aşteptaţi.

În ziua în care aţi depus la primărie cererea, sau a doua zi, trebuie să mergeţi la judecătoria de care ţine bolnavul pentru a depune cererea de curatelă, pentru a se forma dosarul. În cazul în care curatela este cerută de către unul dintre copii, actele pe care trebuie să le pregătiţi sunt:
– copie buletin copil, copie certificat de naştere;
– copie buletin al bolnavului,
– copie act handicap,
– copii ale cât mai multor acte medicale;
– un referat de justificare de la medicul de specialitate, de unde luaţi reţeta lunară;
– copie de pe ultimul talon de pensie;
– o cerere prin care copilul cere instituirea curatelei şi îşi dă consimţământul pentru a fi el numit curator.
Procedura este destul de rapidă, vi se dă pe un bileţel numărul de dosar care s-a format, şi veţi aştepta să primiţi o citaţie acasă pentru primul termen. Primul termen se fixează cât mai repede, la 3-4 săptămâni. S-ar fixa şi mai repede, dar trebuie timp pentru a ajunge la dosar rezultatul anchetei sociale, un act de mare importanţă. De regulă, judecata are loc într-o sală de şedinţe mică, aproape goală, la o oră la care puteţi veni cu bolnavul, cam în jur de ora 12. Judecătorul vă va întreba dacă sunteţi de acord să fiţi numit curator. Şi pe bolnav îl va întreba dacă e de acord cu numirea dumneavoastră. Sistemul de acordare a curatelei este gândit pentru a împiedica până în ultima clipă ca vârstnicii să fie păcăliţi de către persoane rău intenţionate.
Hotărârea va fi definitivă peste 30 de zile, timp în care rudele o pot ataca dacă sunt nemulţumite de persoana care încearcă să fie curator.
Veţi primi acasă câte un exemplar, şi dvs., şi bolnavul. Mergeţi cu amândouă exemplarele la arhiva judecătoriei, să vi se pună pe hotărâri ştampila că sunt definitive. Faceţi apoi repede şi câteva copii xerox.
Primul drum, atunci când aveţi curatela, tot la primărie îl veţi face, să lăsaţi acolo un exemplar. Veţi avea de ales dacă pensia de însoţitor să vină în continuare pe numele bolnavului, sau pe al dvs. Dacă aveţi alt serviciu, puteţi lăsa foarte bine ca toate cele trei taloane să vină în continuare pe numele bolnavului.
Curatela se dă „în vederea administrării bunurilor, veniturilor şi ridicării drepturilor băneşti”. Vă permite să ridicaţi pensia fără probleme, în cazul în care bolnavul este internat, vă ajută să obţineţi acte de la circa financiară, să mergeţi la direcţia de taxe şi impozite să obţineţi neplata impozitului pe imobilul la care bolnavul este proprietar, sau pe partea lui de proprietate, să mergeţi să vizaţi carnetul de rentă agricolă viageră, să mergeţi la casa de sănătate unde veţi avea mereu de scos aprobări pentru medicamentele compensate.
CURATELA NU VĂ PERMITE SĂ VINDEŢI PROPRIETĂŢILE BOLNAVULUI. Pentru a putea vinde în numele lui, este nevoie de ceea ce se cheamă punere sub interdicţie, e mult mai complicat. De aceea e bine ca tot ce e ţine de bunurile (proprietăţile) bolnavului, să se rezolve la începutul bolii, când acesta mai e lucid şi se poate discuta cu el.

BANI ŞI IAR BANI

Bolnavii de Alzheimer au destule drepturi, de la medicamente compensate, la certificatul de handicap şi anumite gratuităţi şi ajutoare oferite de primării. Interesaţi-vă care sunt şi depuneţi dosarele pentru obţinerea lor.

Ca aparţinători, veţi cheltui o mică avere pe durata îngrijirii bolnavului. De la plata persoanei care va sta ziua cu el, ca să puteţi merge la serviciu, trecerea acesteia la întreţinere, până la cheltuieli neprevăzute, lunar veţi cheltui dublu sau mai mult faţă de pensia bolnavului. E bine să puneţi pe hârtie cât cheltuiţi într-o lună şi să discutaţi deschis cu toţi ceilalţi moştenitori pentru împărţirea cheltuielilor. Chiar şi problema moştenirii bunurilor ar trebui rezolvată tot acum, cât bolnavul mai are zile de luciditate. În nici un caz îngrijirea nu trebuie să cadă în sarcina unei singure persoane (familii). La nevoie, puteţi cere sfatul unui avocat.

SFATURI DE ZI CU ZI

• Nu lăsaţi medicamente de niciun fel  la îndemâna bolnavului. Are probleme de memorie, nu ştie de câte ori a luat pastile, mama a ajuns în faza de început, până să fie diagnosticată, la spital, criză de inimă, luase cine ştie de câte ori pastilele pentru inimă.
• Faceţi din timp actele pentru handicap. E mai uşor să reveniţi apoi, când se agravează boala şi să obţineţi un grad mai mare, chiar dacă la început vi se va da un grad mic de handicap cu bani mai puţini, să ştiţi că orice ajutor financiar contează. Internaţi-l din momentul în care începe să aibă halucinaţii pentru că veţi ajunge să cedaţi voi fizic iar la serviciu mult timp nu o să găsiţi înţelegere, o să ajungeţi să mergeţi nedormiţi, să faceţi greşeli, şefii, colegii, atâta aşteaptă. Mai bine faceţi un efort financiar, să plătiţi lunar o diferenţă până la suma cerută de azil, decât să vă pierdeţi serviciul sau să ajungeţi voi pe la doctori.
• E grea etapa de început, până când acceptă ajutorul, apoi, într-un fel, urmează o etapă zic eu uşoară, dacă mă uit în urmă.
• E bine să aveţi acasă din timp medicamente pentru halucinaţii, salvarea nu vine la astfel de cazuri dacă nu aveţi trimitere către spital de la medicul de familie! De unde să aveţi trimitere, dacă se întâmplă duminică noaptea? Nu ezitaţi să îl legaţi, ca să nu îşi facă rău!
• Când e de pamperşi, nu vă zgârciţi la bani, ca şi cheltuială, însemnă 150 de RON lunar, nu e mult, iar bolnavul se va obişnui repede să îi poarte.
• Pentru cei care îşi rup pamperşii. Am învăţat şi eu acum, de la o asistentă de la azil. Se îmbracă bolnavul cu pantaloni de pijama sau trening, din aceia cu şiret, dar puşi cu spatele în faţă. Astfel, funda se face la spate, iar bolnavul nu poate să o desfacă şi nu are loc să bage mâna în pantaloni.
• E bine să puneţi din timp muşama medicinală pe patul bolnavului, vă sfătuiesc să o prindeţi cu bandă de scotch petrecută în jurul saltelei.
• Pe cât posibil, trebuie asigurate uşile, în primul rând –  cea de la intrare trebuie închisă cu cheia, pentru a-l împiedica să iasă.
• Bolnavul trebuie antrenat în activităţi. Poate fi luat la bucătărie, i se poate da să facă ceva, spunându-i-se cât de important e ajutorul său, poate alege muşeţel, rupe păstăi. Trebuie lăudat apoi. Va fi încântat chiar şi dacă va sta lângă voi fără să facă nimic, vă va urmări mişcările. Nu trebuie lăsat singur în cameră. Vă poate ajuta atunci când adunaţi rufele, îi daţi să ţină câteva lucruri. Îi făcusm mamei un caiet de matematică. Îi dădeam câte o pagină de adunări şi scăderi sau să scrie ceva, lăudându-i caligrafia. Mai târziu, când boala a avansat, îi dădeam o găletuşă cu creioane colorate şi pixuri, să le încerce şi să le separe pe cele cu care se mai putea scrie. Am încercat şi cu o carte de colorat. E bine să îi daţi un teanc de fotografii, uneori va mai recunoaşte pe cineva. Activităţile repetate în fiecare zi îi dau o stare de bine, însoţite de repetarea aceloraşi cuvinte la fiecare activitate. Şi cât mai multe laude, mângâieri, îmbrăţişări.