UN FEL DE ISTORIE

Tot prezentând teoria acidităţii celor pe care îi ştiu cu riscul de a moşteni boala, repetat, discuţia ajungea la stres. Într-o zi, povestea mea s-a suprapus cu a altcuiva şi aşa a prins contur un tablou nou. Ce au avut în comun mama mea, surorile ei, mama lor, cu părinţii altora? Destinele, zonele de provenienţă, alimentaţia, erau diferite. Dar, cu toţii, au avut un factor comun care, după mine, ar fi putut să declanşeze creşterea plăcilor. Factorul comun în cazul celor de care vorbesc eu a fost FRICA. Toţi din grupul la care mă gândesc au avut în familie deţinuţi politici. Au trăit ani buni într-o frică aproape animalică, uitându-se peste umăr, neştiind ce le va aduce ziua de mâine. Asta a durat ani buni. Teoria acidităţii spune că degeaba alimentaţia este corectă, vegetariană, dacă nu există echilibru. Dacă există stres puternic, pH-ul sângelui este tot acid şi duce la creşterea haotică a celulelor. Ar fi interesant de aflat câţi din cei aflaţi acum în tratament vin din astfel de familii.

Noi, copiii, am trăit fiecare cu stresul nostru zilnic, dar nimic nu se compară cu frica aceea a lor. Noi avem acces la informaţie, am avut timp să căutăm, să ne punem întrebări. Majoritatea, ne-am schimbat modul de alimentaţie, unii am mers chiar instinctiv spre dezvoltare spirituală. Să gândim pozitiv. Avem slabe şanse să facem Alzheimer.

DESHIDRATAREA – URGENŢĂ MAJORĂ

Deshidratarea, ignorată atât acasă cât şi acolo unde este internat bolnavul, poate duce la: oscilaţii ale tensiunii, tulburări pulmonare, infecţii greu de localizat, febră neobişnuit de mare, iar în final – comă. Nu vreţi să auziţi vreodată comentariile medicilor de la urgenţe în astfel de cazuri. Dacă aveţi noroc şi bolnavul este internat la timp în grija îngerilor păzitori de la urgenţe majore, veţi privi cum îşi revine de la oră la oră, spectaculos. Veţi avea surpriza, unii, ca bolnavul să vă recunoască pentru prima dată după multe luni. Veţi avea timp, în multele ore cât veţi aştepta pe holurile spitalului, să reluaţi filmul, să vă puneţi întrebări, unde, cine a greşit, cine a ignorat semnele. Unul din primele semne de deshidratare este dispariţia lacrimilor. Culoarea pielii, dacă vedeţi că e din ce în ce mai pământie, este un alt semn. Chiar şi confuzia. Un aparţinător îşi cunoaşte bolnavul, ştie deja ritmul în care acesta involuează. O stare de confuzie care nu se potriveşte cu ritmul acesta, poate fi cauzată de deshidratare.
Nu aşteptaţi să apară problemele suplimentare. Dacă şi dată în porţii mici şi dese, cantitatea de apă pe care o acceptă este mică, apelaţi la perfuzii, dar aveţi grijă să fie hidratat în permanenţă. Consideraţi, vă rog, hidratarea o prioritate la fel de mare ca şi igiena bolnavului.

OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE HANDICAP

Sunt doi paşi: primul, depunerea actelor. Al doilea, prezentarea în faţa comisiei. În caz de imposibilitate, comisia va veni la domiciliu.

PRIMUL PAS, ACTE NECESARE:

– Copie xerox de pe cartea de identitate a bolnavului;
– Copie de pe ultimul talon de pensie, uneori se cere şi talonul în original;
– Copie după ultima decizie de pensie, care poate fi de invaliditate/de urmaş sau de limită de vârstă;
– Rezultatul examenului RMN;
– Examen psihologic, (vă recomand să îl obţineţi de la Spitalul Obregia);
– MMSE (Mini test pentru examinarea stării mentale) – (tot la Spitalul Obregia ar fi de dorit să fie făcut, se poate printr-o internare de o zi a bolnavului);
– Referat de la medicul specialist neurolog sau psihiatru, cel care are în evidenţă bolnavul şi vă dă reţeta lunară. În referatul care este special pentru comisia de handicap, acesta trebuie să treacă diagnosticul, forma până la care a evoluat boala, ultimele rezultate la testele făcute în cabinet, recomandarea că bolnavul nu se poate autoservi şi necesită însoţitor;
– Un dosar de carton cu şină;
– Copie după cât mai multe bilete de ieşire din spital, chiar dacă sunt de la alte afecţiuni;
– Dacă bolnavul nu e deplasabil, vă trebuie un referat de la medicul de familie prin care se va descrie cauza imposibilităţii prezenţei pacientului la comisie, cazul în care veţi primi la domiciliu vizita comisiei.
Toate acestea se depun la comisia de handicap din raza de domiciliu. Par multe, dar aveţi nevoie doar de două-trei zile pentru obţinerea lor. Dacă cereţi de la medicul de familie bilet de internare la Obregia sau la un spital de specialitate din zonă, acolo puteţi obţine în aceeaşi zi MMS-ul, examenul psihologic şi RMN-ul, care au mai multă greutate la dosar decât dacă le veţi fi făcut la vreo clinică particulară.
Pentru depunerea dosarului la comisie nu e nevoie de prezenţa bolnavului. Vi se va fixa o dată, cam peste 10 zile, pentru înfăţişarea în faţa comisiei.

PASUL AL DOILEA, PREZENTAREA ÎN FAŢA COMISIEI

E de dorit să puteţi merge cu bolnavul. În comisie sunt mai mulţi medici decât în comisia care vine acasă şi se consultă, iau hotărârea împreună. E important să vorbiţi, cât mai mult, să descrieţi situaţia de acasă, să îi lăsaţi să observe bolnavul, să îi pună întrebări. Nu vi se va spune pe loc gradul în care va fi încadrat bolnavul, comisia are nevoie de timp pentru analiza dosarului.

Vi se va fixa iar o dată la care veţi merge să ridicaţi certificatul de handicap, de data aceasta veţi avea nevoie doar de buletinul pacientului. Dacă bolnavul este în fază de început şi nu vi se va da certificat de handicap cu însoţitor, tot aţi făcut un pas mare. Veţi putea reveni peste câteva luni. Aţi obţinut deja un plus de bani şi de drepturi care vă vor fi de folos.

ALCALINIZAŢI SAU MURIŢI

Este titlul unei cărţi în care Dr. Theodore A. Baroody afirmă că „în realitate nu contează numărul bolilor, ceea ce contează este că toate provin din aceeaşi cauză… multe deşeuri acide în corp!”. Dr. Robert Young repetă: „Excesul de aciditate din organism este cauza tuturor bolilor degenerative. Când se distruge echilibrul iar organismul începe să producă şi să depoziteze mai multă aciditate şi mai multe deşeuri decât poate elimina, atunci încep să se manifeste diferite dureri şi afecţiuni”. Şi alte studii spun că boala apare într-un mediu acid, dacă nu normalizăm pH-ul sângelui. În 1931, dr Otto Heinrich Warburg a primit premiul Nobel pentru descoperirea cauzei primare a cancerului. El susţine că alimentaţia bazată pe alimente acidifiante şi sedentarismul creează în organism un mediu acid. „Aciditatea consumă oxigenul din celule. Lipsa de oxigen şi aciditatea sunt două feţe ale aceleiaşi monezi: dacă o aveţi pe una, o aveţi şi pe cealaltă. SUBSTANŢELE ACIDE RESPING OXIGENUL; ÎN SCHIMB, SUBSTANŢELE ALCALINE ATRAG OXIGENUL. PRIVAREA UNEI CELULE DE 35% DIN OXIGENUL SĂU TIMP DE 48 DE ORE O POATE TRANSFORMA ÎNTR-O CELULĂ CANCEROASĂ”.
Despre aciditate şi alcalinitate am ajuns să citesc pornind de la uimitorul Studiu China, recomandat, nu întâmplător, de un om care a înţeles cu ani buni în urmă ceea ce eu învăţ abia acum. În rezumat: în 1974, Zhou EnLai primul ministru al R.P. Chineze, spitalizat pentru cancer, a ordonat un studiu naţional despre cancer. A fost făcut pe 880 milioane de oameni. 12 tipuri de cancer au fost studiate şi s-a întocmit un atlas color, pe zone şi frecvenţa îmbolnăvirilor. Continuat apoi în epoca lui Deng Xiaoping, studiul a cuprins probe de sânge şi hrană. Atunci s-a tras prima dată concluzia că dezvoltarea tumorilor canceroase este legată de cantitatea de alimente de origine animală pe care le consumăm.
Elementar. Ar trebui predat la grădiniţă. Să consumăm fructe, legume, să facem mişcare, să ne eliberăm de stres (frici), teorie pe care de fapt, o cunoaştem cu toţii, să punem în practică teoria.

Poate totul e mai simplu decât credem. Genele nu pot determina apariţia bolii. Dieta joacă un rol esenţial în stabilirea genelor care se vor activa. Dieta ca alimentaţie, odihnă, echilibru sufletesc. Poate totul depinde de noi, să ne amintim la timp tot ce ştiam dintotdeauna.
Surse:
http://www.formula-as.ro/2009/874/pagina-specialistilor-52/cancerul-si-alimentatia-studiul-china-11259
http://dr-catalin-luca.ro/site/cure-si-diete/dieta-alcalina.html

ALEGEREA PERSOANEI ÎNGRIJITOARE

Dragilor, căutaţi din timp pe cineva să stea ziua cu bolnavul vostru, chiar din ziua în care aveţi diagnosticul. E o alegere grea şi durează. Căutaţi ca persoana să locuiască cât mai aproape de voi. Puneţi-i chiar şi pe hârtie ce îi cereţi, de la respectarea programului, la ce are de făcut. În salariul considerabil pe care îl veţi plăti, (cam 1000 RON-10 ore), să ştie că are ca obligaţie spălarea bolnavului în caz de… şi nu vă face vouă un favor, să nu îi dea să mănânce decât ce lăsaţi voi, să îl plimbe în parc, nu în aglomeraţii. Un bolnav are imunitate scăzută, nu are ce căuta în aglomeraţie. Să vă sune pe voi, nu alte rude, pentru a povesti despre bolnav. Să nu se apuce să facă, de plictiseală, curăţenie! Nu aţi angajat o menajeră, aţi angajat un supraveghetor care trebuie să stea cu ochii pe bolnav, ca să nu păţească ceva. Dacă se plictiseşte de uitat la televizor, poate deschide o carte, dar cu bolnavul alături, nu în altă cameră. Eu zic că e un serviciu chiar bun, mult mai bun decât să lucrezi la normă în fabrică sau în agricultură, iar plata salariului se face la timp.
Pe vremea când nici nu mă gândeam încă să obţin certificat de handicap, curatelă nici atât, am avut timp de un an, angajată o femeie care stătea 10 ore pe zi de la 7 la 17, ca să pot merge eu la serviciu. Era după moartea neaşteptată a tatălui meu. Am angajat-o în pripă, nu am avut timp să caut, să cer referinţe. Era o femeie blândă, am avut siguranţa că nu o va brusca pe mama. Însă… încet, încet, a început să vină la 8,30, să se uite ciudat dacă la ora 17 când ajungeam eu de la serviciu, se întunecase, că ea când ajunge acasă, să o ducă în supermarketuri în loc să meargă cu ea în parc, să îmi reproşeze să a spălat-o într-o zi cînd mama a păţit unul din primele “accidente”, să îi dea mâncare de la ea când eu stătusem până noaptea să gătesc şi să las bucătăria curată. Avea şi ea problemele ei şi de sănătate, şi cu soţul, am înţeles-o cât am putut, mă mulţumeam să văd că e blândă. Apoi, într-o zi, mi-a cerut voie să meargă cu mama până în cealaltă parte a oraşului la Obor, să trimită un pachet. I-am dat voie, vreme era bună, mama era într-o perioadă stabilă. Seara, am luat să spăl sticla de apă a mamei, cu care ieşeau la plimbare. Ce să văd: o ştampilă cum se pune la supermarketuri dacă ai produse asemănătoare: era o ştampilă de la un mare mall din Piaţa Sudului, cu data din ziua aceea. Traversase tot oraşul cu mama! Aş fi renunţat la serviciile femeii în clipa aceea, dar iar m-am lovit de problema lipsei unui înlocuitor.