UN FEL DE ISTORIE

Tot prezentând teoria acidităţii celor pe care îi ştiu cu riscul de a moşteni boala, repetat, discuţia ajungea la stres. Într-o zi, povestea mea s-a suprapus cu a altcuiva şi aşa a prins contur un tablou nou. Ce au avut în comun mama mea, surorile ei, mama lor, cu părinţii altora? Destinele, zonele de provenienţă, alimentaţia, erau diferite. Dar, cu toţii, au avut un factor comun care, după mine, ar fi putut să declanşeze creşterea plăcilor. Factorul comun în cazul celor de care vorbesc eu a fost FRICA. Toţi din grupul la care mă gândesc au avut în familie deţinuţi politici. Au trăit ani buni într-o frică aproape animalică, uitându-se peste umăr, neştiind ce le va aduce ziua de mâine. Asta a durat ani buni. Teoria acidităţii spune că degeaba alimentaţia este corectă, vegetariană, dacă nu există echilibru. Dacă există stres puternic, pH-ul sângelui este tot acid şi duce la creşterea haotică a celulelor. Ar fi interesant de aflat câţi din cei aflaţi acum în tratament vin din astfel de familii.

Noi, copiii, am trăit fiecare cu stresul nostru zilnic, dar nimic nu se compară cu frica aceea a lor. Noi avem acces la informaţie, am avut timp să căutăm, să ne punem întrebări. Majoritatea, ne-am schimbat modul de alimentaţie, unii am mers chiar instinctiv spre dezvoltare spirituală. Să gândim pozitiv. Avem slabe şanse să facem Alzheimer.