OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE HANDICAP

Sunt doi paşi: primul, depunerea actelor. Al doilea, prezentarea în faţa comisiei. În caz de imposibilitate, comisia va veni la domiciliu.

PRIMUL PAS, ACTE NECESARE:

– Copie xerox de pe cartea de identitate a bolnavului;
– Copie de pe ultimul talon de pensie, uneori se cere şi talonul în original;
– Copie după ultima decizie de pensie, care poate fi de invaliditate/de urmaş sau de limită de vârstă;
– Rezultatul examenului RMN;
– Examen psihologic, (vă recomand să îl obţineţi de la Spitalul Obregia);
– MMSE (Mini test pentru examinarea stării mentale) – (tot la Spitalul Obregia ar fi de dorit să fie făcut, se poate printr-o internare de o zi a bolnavului);
– Referat de la medicul specialist neurolog sau psihiatru, cel care are în evidenţă bolnavul şi vă dă reţeta lunară. În referatul care este special pentru comisia de handicap, acesta trebuie să treacă diagnosticul, forma până la care a evoluat boala, ultimele rezultate la testele făcute în cabinet, recomandarea că bolnavul nu se poate autoservi şi necesită însoţitor;
– Un dosar de carton cu şină;
– Copie după cât mai multe bilete de ieşire din spital, chiar dacă sunt de la alte afecţiuni;
– Dacă bolnavul nu e deplasabil, vă trebuie un referat de la medicul de familie prin care se va descrie cauza imposibilităţii prezenţei pacientului la comisie, cazul în care veţi primi la domiciliu vizita comisiei.
Toate acestea se depun la comisia de handicap din raza de domiciliu. Par multe, dar aveţi nevoie doar de două-trei zile pentru obţinerea lor. Dacă cereţi de la medicul de familie bilet de internare la Obregia sau la un spital de specialitate din zonă, acolo puteţi obţine în aceeaşi zi MMS-ul, examenul psihologic şi RMN-ul, care au mai multă greutate la dosar decât dacă le veţi fi făcut la vreo clinică particulară.
Pentru depunerea dosarului la comisie nu e nevoie de prezenţa bolnavului. Vi se va fixa o dată, cam peste 10 zile, pentru înfăţişarea în faţa comisiei.

PASUL AL DOILEA, PREZENTAREA ÎN FAŢA COMISIEI

E de dorit să puteţi merge cu bolnavul. În comisie sunt mai mulţi medici decât în comisia care vine acasă şi se consultă, iau hotărârea împreună. E important să vorbiţi, cât mai mult, să descrieţi situaţia de acasă, să îi lăsaţi să observe bolnavul, să îi pună întrebări. Nu vi se va spune pe loc gradul în care va fi încadrat bolnavul, comisia are nevoie de timp pentru analiza dosarului.

Vi se va fixa iar o dată la care veţi merge să ridicaţi certificatul de handicap, de data aceasta veţi avea nevoie doar de buletinul pacientului. Dacă bolnavul este în fază de început şi nu vi se va da certificat de handicap cu însoţitor, tot aţi făcut un pas mare. Veţi putea reveni peste câteva luni. Aţi obţinut deja un plus de bani şi de drepturi care vă vor fi de folos.

SFATURI DE ZI CU ZI

  • Nu lăsaţi medicamente de niciun fel  la îndemâna bolnavului. Are probleme de memorie, nu ştie de câte ori a luat pastile, mama a ajuns în faza de început, până să fie diagnosticată, la spital, criză de inimă, luase cine ştie de câte ori pastilele pentru inimă.
  • Faceţi din timp actele pentru handicap. E mai uşor să reveniţi apoi, când se agravează boala şi să obţineţi un grad mai mare, chiar dacă la început vi se va da un grad mic de handicap cu bani mai puţini, să ştiţi că orice ajutor financiar contează. Iarăşi revin, internaţi-l din timp pentru că la serviciu mult timp nu o să găsiţi înţelegere, o să ajungeţi să mergeţi nedormiţi, să faceţi greşeli, şefii, colegii, atâta aşteaptă. Mai bine faceţi un efort financiar, să plătiţi lunar o diferenţă până la suma cerută de azil, decât să vă pierdeţi serviciul sau să ajungeţi voi pe la doctori.
  • E grea etapa de început, până când acceptă ajutorul, apoi, într-un fel, urmează o etapă zic eu uşoară, dacă mă uit în urmă.
  • E bine să aveţi acasă din timp medicamente pentru halucinaţii, salvarea nu vine la astfel de cazuri dacă nu aveţi trimitere către spital de la medicul de familie! De unde să aveţi trimitere, dacă se întâmplă duminică noaptea? Nu ezitaţi să îl legaţi, ca să nu îşi facă rău!
  • Când e de pamperşi, nu vă zgârciţi la bani, ca şi cheltuială, însemnă 150 de RON lunar, nu e mult, iar bolnavul se va obişnui repede să îi poarte.
  • Pentru cei care îşi rup pamperşii. Am învăţat şi eu acum, de la o asistentă de la azil. Se îmbracă bolnavul cu pantaloni de pijama sau trening, din aceia cu şiret, dar puşi cu spatele în faţă. Astfel, funda se face la spate, iar bolnavul nu poate să o desfacă şi nu are loc să bage mâna în pantaloni.
  • E bine să puneţi din timp muşama medicinală pe patul bolnavului, vă sfătuiesc să o prindeţi cu bandă de scotch petrecută în jurul saltelei.
  • Pe cât posibil, trebuie asigurate uşile, în primul rând –  cea de la intrare trebuie închisă cu cheia, pentru a-l împiedica să iasă.
  • Bolnavul trebuie antrenat în activităţi. Poate fi luat la bucătărie, i se poate da să facă ceva, spunându-i-se cât de important e ajutorul său, poate alege muşeţel, rupe păstăi. Trebuie lăudat apoi. Va fi încântat chiar şi dacă va sta lângă voi fără să facă nimic, vă va urmări mişcările. Nu trebuie lăsat singur în cameră. Vă poate ajuta atunci când adunaţi rufele, îi daţi să ţină câteva lucruri. Zilnic i se poate da o cutie cu creioane, să le aleagă, o carte de colorat, e bine să îi daţi un teanc de fotografii, uneori va mai recunoaşte pe cineva. Activităţile repetate în fiecare zi îi dau o stare de bine, însoţite de repetarea aceloraşi cuvinte la fiecare activitate.