OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE HANDICAP

Sunt doi paşi: primul, depunerea actelor. Al doilea, prezentarea în faţa comisiei. În caz de imposibilitate, comisia va veni la domiciliu.

PRIMUL PAS, ACTE NECESARE:

– Copie xerox de pe cartea de identitate a bolnavului;
– Copie de pe ultimul talon de pensie, uneori se cere şi talonul în original;
– Copie după ultima decizie de pensie, care poate fi de invaliditate/de urmaş sau de limită de vârstă;
– Rezultatul examenului RMN;
– Examen psihologic, (vă recomand să îl obţineţi de la Spitalul Obregia);
– MMSE (Mini test pentru examinarea stării mentale) – (tot la Spitalul Obregia ar fi de dorit să fie făcut, se poate printr-o internare de o zi a bolnavului);
– Referat de la medicul specialist neurolog sau psihiatru, cel care are în evidenţă bolnavul şi vă dă reţeta lunară. În referatul care este special pentru comisia de handicap, acesta trebuie să treacă diagnosticul, forma până la care a evoluat boala, ultimele rezultate la testele făcute în cabinet, recomandarea că bolnavul nu se poate autoservi şi necesită însoţitor;
– Un dosar de carton cu şină;
– Copie după cât mai multe bilete de ieşire din spital, chiar dacă sunt de la alte afecţiuni;
– Dacă bolnavul nu e deplasabil, vă trebuie un referat de la medicul de familie prin care se va descrie cauza imposibilităţii prezenţei pacientului la comisie, cazul în care veţi primi la domiciliu vizita comisiei.
Toate acestea se depun la comisia de handicap din raza de domiciliu. Par multe, dar aveţi nevoie doar de două-trei zile pentru obţinerea lor. Dacă cereţi de la medicul de familie bilet de internare la Obregia sau la un spital de specialitate din zonă, acolo puteţi obţine în aceeaşi zi MMS-ul, examenul psihologic şi RMN-ul, care au mai multă greutate la dosar decât dacă le veţi fi făcut la vreo clinică particulară.
Pentru depunerea dosarului la comisie nu e nevoie de prezenţa bolnavului. Vi se va fixa o dată, cam peste 10 zile, pentru înfăţişarea în faţa comisiei.

PASUL AL DOILEA, PREZENTAREA ÎN FAŢA COMISIEI

E de dorit să puteţi merge cu bolnavul. În comisie sunt mai mulţi medici decât în comisia care vine acasă şi se consultă, iau hotărârea împreună. E important să vorbiţi, cât mai mult, să descrieţi situaţia de acasă, să îi lăsaţi să observe bolnavul, să îi pună întrebări. Nu vi se va spune pe loc gradul în care va fi încadrat bolnavul, comisia are nevoie de timp pentru analiza dosarului.

Vi se va fixa iar o dată la care veţi merge să ridicaţi certificatul de handicap, de data aceasta veţi avea nevoie doar de buletinul pacientului. Dacă bolnavul este în fază de început şi nu vi se va da certificat de handicap cu însoţitor, tot aţi făcut un pas mare. Veţi putea reveni peste câteva luni. Aţi obţinut deja un plus de bani şi de drepturi care vă vor fi de folos.

CURATELA

Sună… complicat, dar este vorba doar de o împuternicire. Se obţine uşor, vă va fi de folos în toate drumurile pe care le veţi avea de făcut în ajutorul bolnavului, atâta că se obţine de la judecătorie. E simplu, să ştiţi, şi nu vă costă nimic. Este atât de simplu încât nu aveţi nevoie să vă angajaţi un avocat.
Presupun că aveţi deja actul de handicap. Va trebui să mergeţi mai întâi la primăria de zonă, la biroul de asistenţă socială, acolo veţi face o cerere pentru curatelă, au ei formulare. O cerere va rămâne la ei, alta, identică, o veţi lua acasă pentru a o depune la judecătorie. Apoi veţi aştepta ca într-una din zile, asistentul de la primărie să vină acasă, în anchetă socială, pentru a constata realitatea, gradul de handicap, faptul că locuiţi cu bolnavul. Va şti ce întrebări să pună pentru a evalua corect situaţia. Totul este bine gândit pentru a proteja interesele bolnavului, pentru a se verifica bunele intenţii ale celor care cer curatela, şi totodată, pentru a nu da curs cererilor care nu au suport real (sunt mulţi profitori certaţi cu munca, aţi auzit, cred, despre descurcăreţi care muncesc pe rupte pământul de la ţară, dar au certificat de handicap).
La vizita pe care o veţi primi, e bine să fiţi cât se poate de sinceri, să redaţi cât mai în amănunt istoricul situaţiei, să vă purtaţi normal, ca asistentul să poată constata, prin întrebări şi prin observarea bolnavului, cât de avansată e afecţiunea şi cât de reale sunt bunele dumneavoastră intenţii.
În caz că cel care urmează a fi împuternicitul (curator) nu va fi găsit acasă, bolnavul fiind la acea oră îngrijit de o altă persoană, asistentul vă va lăsa o invitaţie să mergeţi la primărie. Ajută mult să puteţi merge cu bolnavul la acea întâlnire şi, reţineţi, comunicarea este importantă, vorbiţi deschis, spuneţi cu ce probleme vă confruntaţi. Mergeţi cu încredere, veţi întâlni un profesionist bine intenţionat, care vă va ajuta mai mult decât vă aşteptaţi.

În ziua în care aţi depus la primărie cererea, sau a doua zi, trebuie să mergeţi la judecătoria de care ţine bolnavul pentru a depune cererea de curatelă, pentru a se forma dosarul. În cazul în care curatela este cerută de către unul dintre copii, actele pe care trebuie să le pregătiţi sunt:
– copie buletin copil, copie certificat de naştere;
– copie buletin al bolnavului,
– copie act handicap,
– copii ale cât mai multor acte medicale;
– un referat de justificare de la medicul de specialitate, de unde luaţi reţeta lunară;
– copie după ultimul talon de pensie;
– o cerere prin care copilul cere instituirea curatelei şi îşi dă consimţământul pentru a fi el numit curator.
Procedura este destul de rapidă, vi se dă pe un bileţel numărul de dosar care s-a format, şi veţi aştepta să primiţi o citaţie acasă pentru primul termen. Primul termen se fixează cât mai repede, la 3-4 săptămâni. S-ar fixa şi mai repede, dar trebuie timp pentru a ajunge la dosar rezultatul anchetei sociale, un act de mare importanţă. De regulă, judecata are loc într-o sală de şedinţe mică, aproape goală, la o oră la care puteţi veni cu bolnavul, cam în jur de ora 12. Judecătorul vă va întreba dacă sunteţi de acord să fiţi numit curator. Şi pe bolnav îl va întreba dacă e de acord cu numirea dumneavoastră. Sistemul de acordare a curatelei este gândit pentru a împiedica până în ultima clipă ca vârstnicii să fie păcăliţi de către persoane rău intenţionate.
Hotărârea va fi definitivă peste 30 de zile, timp în care rudele o pot ataca dacă sunt nemulţumite de persoana care încearcă să fie curator.
Veţi primi acasă câte un exemplar, şi dvs., şi bolnavul. Mergeţi cu amândouă exemplarele la arhiva judecătoriei, să vi se pună pe hotărâri ştampila că sunt definitive. Faceţi apoi repede şi câteva copii xerox.
Primul drum, atunci când aveţi curatela, tot la primărie îl veţi face, să lăsaţi acolo un exemplar. Veţi avea de ales dacă pensia de însoţitor să vină în continuare pe numele bolnavului, sau pe al dvs. Dacă aveţi alt serviciu, puteţi lăsa foarte bine ca toate cele trei taloane să vină în continuare pe numele bolnavului.
Curatela se dă „în vederea administrării bunurilor, veniturilor şi ridicării drepturilor băneşti”. Vă permite să ridicaţi pensia fără probleme, în cazul în care bolnavul este internat, vă ajută să obţineţi acte de la circa financiară, să mergeţi la direcţia de taxe şi impozite să obţineţi neplata impozitului pe imobilul la care bolnavul este proprietar, sau pe partea lui de proprietate, să mergeţi să vizaţi carnetul de rentă agricolă viageră, să mergeţi la casa de sănătate unde veţi avea mereu de scos aprobări pentru medicamentele compensate.
CURATELA NU VĂ PERMITE SĂ VINDEŢI PROPRIETĂŢILE BOLNAVULUI. Pentru a putea vinde în numele lui, este nevoie de ceea ce se cheamă punere sub interdicţie, e mult mai complicat. De aceea e bine ca tot ce e ţine de bunurile (proprietăţile) bolnavului, să se rezolve la începutul bolii, când acesta mai e lucid şi se poate discuta cu el.

BANI ŞI IAR BANI

Bolnavii de Alzheimer au destule drepturi, de la medicamente compensate, la certificatul de handicap şi anumite gratuităţi şi ajutoare oferite de primării. Interesaţi-vă care sunt şi depuneţi dosarele pentru obţinerea lor.

Ca aparţinători, veţi cheltui o mică avere pe durata îngrijirii bolnavului. De la plata persoanei care va sta ziua cu el, ca să puteţi merge la serviciu, trecerea acesteia la întreţinere, până la cheltuieli neprevăzute, lunar veţi cheltui dublu sau mai mult faţă de pensia bolnavului. E bine să puneţi pe hârtie cât cheltuiţi într-o lună şi să discutaţi deschis cu toţi ceilalţi moştenitori pentru împărţirea cheltuielilor. Chiar şi problema moştenirii bunurilor ar trebui rezolvată tot acum, cât bolnavul mai are zile de luciditate. În nici un caz îngrijirea nu trebuie să cadă în sarcina unei singure persoane (familii). La nevoie, puteţi cere sfatul unui avocat.

DESPRE ALZHEIMER, CU RĂBDARE ŞI SPERANŢĂ

Dragă aparţinătorule. Dacă citeşti aceste rânduri, însemnă că drumul tău este abia la început şi cauţi sfaturi. E greu la început, atunci când bolnavul pare aproape normal dar face lucruri pe care o minte normală nu şi le-ar imagina. Eu am avut noroc să am o fire mai robustă şi o filozofie de viaţă care m-a ajutat să nu intru în depresie. Din clipa în care am privit această încercare ca pe o cale spre evoluţie, totul a devenit brusc mai uşor, parcă apăreau singure rezolvările problemelor, iar percepţia asupra mamei s-a schimbat, mi s-a părut mai uşor de suportat. Până acum. Dar am ţinut-o lângă mine şapte ani şi jumătate, am convingerea că am făcut tot ce a depins de mine ca să-i fie bine. Refuzam să accept ideea de azil, dacă ai ştii cum mă înverşunam atunci când cineva îmi propunea această variantă. Ei bine, azilul nu e o sperietoare, e o soluţie la care e bine de recurs cât timp bolnavul se deplasează singur. Abia după ce am fost trecută prin nişte episoade greu de descris, cu halucinaţii, ţipete în toiul nopţii şi cu murdărit întreg apartamentul, după ce am aflat ce greu se păstrează curată o casă în care se află un bolnav, am putut să apreciez ceea ce am găsit la azil. Sunt sigură că am făcut un pas potrivit atât pentru mama, cât şi pentru mine. La viteza cu care se înmulţesc cazurile de Alzheimer, am încă un motiv de mulţumire, acela că am găsit un loc liber chiar în oraşul meu. Am dus-o cu sentimentul că e în siguranţă. Acolo sunt mai multe asistente care se ajută între ele, au experienţă, altfel decât mine. Am avut sentimentul că am lăsat-o într-o familie. Am putut să văd şi alţi bolnavi, mai dărâmaţi decât mama, am simţit atmosfera de acolo, e bună, uite că se poate. Departe de imaginea de lagăr pe care o aveam eu întipărită de pe vremea comunismului. Probabil au preluat ceva din occident. Ştiu, şi banii sunt motivul amânării unei internări, lipsa lor, în prima etapă, ori tocmai suma considerabilă la care se poate ajunge dacă obţii certificat de însoţitor. Crede-mă, plusul de care te bucuri că intră în casă, ajungi să îl dai pe medicamente pentru tine, mai bine iei în calcul o internare, care înseamnă scoaterea de la întreţinere a bolnavului, reducerea cheltuielilor cu mâncarea şi medicamentele. Pune pe hârtie şi ai să vezi că suma pe care trebuie să o completezi pentru a obţine un loc în azil devine chiar mică, în jur de 300 RON. Ieri, după o săptămână de la internare, am fost în vizită la mama. Nu mi-a venit să cred când am găsit-o mai plină la faţă, mai blândă. Se îndeamnă la mâncare cu cele din salon, îi face bine să vadă mai multe figuri în jur. Va urma.