CASELE FĂCĂTOARE DE BINE

Mai puţin spre deloc cunoscute, aşezămintele Bisericii ortodoxe au în îngrijire şi bătrâni. Pe site-ul BOR, destul de uşor se poate ajunge la lista tuturor organizaţiilor filantropice cu profil medical. Sunt cabinete medicale, de stomatologie, farmacii şi cămine pentru vârstnici în toată ţara. Am extras aici numele celor din urmă. Nu toţi îşi pot permite internarea bolnavului într-un cămin particular. Internarea într-un cămin care funcţionează pe lângă o mănăstire este o şansă reală, din multe puncte de vedere, atât pentru bolnav, cât şi pentru familie, care îşi va găsi alinarea cu fiecare drum, cu fiecare vizită. Până la internare, câteva sfaturi, cu siguranţă, veţi primi din toată inima şi totul vi se va părea mai uşor. Iată lista:

MITROPOLIA MUNTENIEI ŞI DOBROGEI

– Căminul de bătrâni „Sfânta Mănăstire Pasărea” adăposteşte 31 de persoane vârstnice-femei
(Adresa: Mănăstirea Pasărea, jud. ilfov, Tel. 0723.294.239, Responsabil: Coordonator – Monahia Mariş Mateea);
– Așezământul social Christiana, București,Responsabil: Coordonator – Maica Alexandra Juravle, Telefon: 0214908280).

ARHIEPISCOPIA BUZĂULUI ŞI VRANCEI

– Centrul socio-medical “Senior” Berca,Aici sunt asistați un număr de 39 de bătrâni bolnavi de Alzheimer. Responsabil: Pr. Necula Daniel.
– Căminul de bătrâni “Filantropia” Pîrscov – aici sunt îngrijiți un număr de 16 bătrâni. Responsabil: Pr. Daniel Necula.
– Așezământul pentru persoane vârstnice de la Năeni – așezământ cu o capacitate de 18 locuri destinat femeilor în vârstă, cu probleme sociale. Adresa:loc. Naeni, jud. Buzau, Responsabil: Anisoara Samoila.
– Așezământul pentru persoane vârstnice din localitatea Pietroasele, așezământul este destinat bărbaților vârstnici, capacitatea de cazare a așezământului este de 25 de persoane, Adresa: sat Saranga, Com. Pietroasele, jud. Buzau, Responsabil: Mihaela Cristescu.
– Aşezământul pentru persoane vârstnice „Sfântul Sava” din Câmpeni (comuna Amaru, jud. Buzău), capacitate de cazare este de 30 locuri. Îngrijirea bătrânelor se face cu ajutorul tinerilor orfani, ieșiți din centrele de plasament la 18 ani, fapt care încurajează solidaritatea între generații. Adresa: sat Campeni, com. Amaru, Buzau, Responsabil: Mihaela Bunea.
– Caminul de batrani „Filantropia” Berca – asista 60 de batrani Adresa: Berca, strada Florilor, nr. 40B, Responsabil: Pr. Necula Daniel.

MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
ARHIEPISCOPIA IAŞILOR

– Centrul de asistenţă social-medicală şi îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice Sfântul Mina -Adresa: Iaşi, str. Costache Negri nr.48, cod 700071, Tel.: 0232/220.548, Responsabil: Dna Fădur Cătălina.
– Căminul de bătrâne Sf. Spiridon -Căminul de bătrâne are o capacitate de 40 de locuri.

ARHIEPISCOPIA ALBEI-IULIA

– Aşezământul Social “Sf. Elena” Pianu -Locuinţă protejată pentru persoane adulte cu handicap, beneficiari: 12 persoane adulte cu handicap, Adresa: Loc. Pianu de Jos, str. Cloşca, nr. 385, jud. Alba, Telefon: 0761629170, Responsabil: Pr. Rusu Mircea.
– Locuinţă protejată pentru persoane cu handicap Valea Mănăstirii Râmeţ -Beneficiari: 10 persoane adulte cu handicap, Adresa: Loc. Valea Mănăstirii Râmeţ, comuna Râmeţ, jud.Alba, Telefon: 0258/880111, Responsabil: Stareţa Ierusalima Ghibu.

MITROPOLIA CLUJULUI, MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI:
ARHIEPISCOPIA VADULUI, FELEACULUI ŞI CLUJULUI

– Căminul pentru Vârstnici „Aurel și Dudica Milea”, Mănăstirea Dobric oferă găzduire pentru 5 persoane vârstnice aflate în dificultate, Adresa: Dobric, cod postal 427028, jud. Bistrița-Năsăud, Responsabil: Stareța Stavrofora Veronica Coțofana.
– Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana” al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă – Filiala Bistriţa Năsăud oferă găzduire pe perioadă nedeterminată, asistenţă medicală şi îngrijire, pentru 10 persoane vârstnice, Adresa: loc. Cusma 106 A, com. Livezile, jud. Bistrita-Nasaud,Telefon: 0745522013,Responsabil: Pr. Marius Pintican”.
– Centru de zi pentru vârstnici „Sfântul şi Dreptul Simeon” oferă servicii sociale gratuite persoanelor aflate în situaţii economico-sociale sau medicale deosebite de pe raza teritorială a Municipiului Bistriţa. Adresa: Bistriţa, Piaţa Unirii, nr.9, jud. Bistriţa –Năsăud,Telefon: 0745 522 013,Responsabil: Pr. Pintican Marius.

MITROPOLIA OLTENIEI:
ARHIEPISCOPIA SEVERINULUI ŞI STREHAIEI

– Aşezământ rezidenţial pentru persoanele vârstnice “Dr. Matei și Laurian Vucea” din localitatea Balta, Oferă servicii de găzduire și îngrijire alternativă, precum și acces la servicii medicale pentru 20 de persoane vârstnice singure din judeţul Mehedinți. Telefon: 0788258919, Responsabil: Pr. Smeu George

Am cules lista de aici:
http://patriarhia.ro/opera-social-filantropica-25/

Istoria aşezămintelor de binefacere la noi în ţară este o pagină de istorie scrisă în grai vechi, fermecător. Citită cu atenţie, dezvăluie grija domniei şi a Logofeţiei treburilor bisericeşti pentru cerşetori şi „smintiţi” şi „căutarea” lor. În casele făcătoare de bine „… cea dintâi îndatorire ce se pune atât asupra doctorului, cât şi a celorlalţi în spital este blândeţea şi răbdarea”. Mai multe puteţi citi aici:
http://ziarullumina.ro/documentar/biserica-marcuta-manastire-azil-ospiciu

OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE HANDICAP

Sunt doi paşi: primul, depunerea actelor. Al doilea, prezentarea în faţa comisiei. În caz de imposibilitate, comisia va veni la domiciliu.

PRIMUL PAS, ACTE NECESARE:

– Copie xerox de pe cartea de identitate a bolnavului;
– Copie de pe ultimul talon de pensie, uneori se cere şi talonul în original;
– Copie după ultima decizie de pensie, care poate fi de invaliditate/de urmaş sau de limită de vârstă;
– Rezultatul examenului RMN;
– Examen psihologic, (vă recomand să îl obţineţi de la Spitalul Obregia);
– MMSE (Mini test pentru examinarea stării mentale) – (tot la Spitalul Obregia ar fi de dorit să fie făcut, se poate printr-o internare de o zi a bolnavului);
– Referat de la medicul specialist neurolog sau psihiatru, cel care are în evidenţă bolnavul şi vă dă reţeta lunară. În referatul care este special pentru comisia de handicap, acesta trebuie să treacă diagnosticul, forma până la care a evoluat boala, ultimele rezultate la testele făcute în cabinet, recomandarea că bolnavul nu se poate autoservi şi necesită însoţitor;
– Un dosar de carton cu şină;
– Copie după cât mai multe bilete de ieşire din spital, chiar dacă sunt de la alte afecţiuni;
– Dacă bolnavul nu e deplasabil, vă trebuie un referat de la medicul de familie prin care se va descrie cauza imposibilităţii prezenţei pacientului la comisie, cazul în care veţi primi la domiciliu vizita comisiei.
Toate acestea se depun la comisia de handicap din raza de domiciliu. Par multe, dar aveţi nevoie doar de două-trei zile pentru obţinerea lor. Dacă cereţi de la medicul de familie bilet de internare la Obregia sau la un spital de specialitate din zonă, acolo puteţi obţine în aceeaşi zi MMS-ul, examenul psihologic şi RMN-ul, care au mai multă greutate la dosar decât dacă le veţi fi făcut la vreo clinică particulară.
Pentru depunerea dosarului la comisie nu e nevoie de prezenţa bolnavului. Vi se va fixa o dată, cam peste 10 zile, pentru înfăţişarea în faţa comisiei.

PASUL AL DOILEA, PREZENTAREA ÎN FAŢA COMISIEI

E de dorit să puteţi merge cu bolnavul. În comisie sunt mai mulţi medici decât în comisia care vine acasă şi se consultă, iau hotărârea împreună. E important să vorbiţi, cât mai mult, să descrieţi situaţia de acasă, să îi lăsaţi să observe bolnavul, să îi pună întrebări. Nu vi se va spune pe loc gradul în care va fi încadrat bolnavul, comisia are nevoie de timp pentru analiza dosarului.

Vi se va fixa iar o dată la care veţi merge să ridicaţi certificatul de handicap, de data aceasta veţi avea nevoie doar de buletinul pacientului. Dacă bolnavul este în fază de început şi nu vi se va da certificat de handicap cu însoţitor, tot aţi făcut un pas mare. Veţi putea reveni peste câteva luni. Aţi obţinut deja un plus de bani şi de drepturi care vă vor fi de folos.

LA STAŢIUNE

„- Să veniţi să mă luaţi acasă de la staţiune! Că m-am plictisit aici şi ştii bine că înainte am fost şi în spital” vorbea tare, la telefon, o altă pacientă, care primise vizită. La plecarea musafirilor şi-a luat frumuşel punga cu cozonac si fructe şi s-a ţinut după ei, că merge şi ea. Măcar să se plimbe un pic cu maşina. A trebuit să o ţină o infirmieră, să o mintă că musafirii doar se duc până la parter şi vor reveni. A fost uşor de păcălit, ca un copil.

Mi s-a părut bună ideea cu staţiunea, ca explicaţie dată unui bolnav mai lucid pentru aducerea la azil.

Azi a fost o zi excelentă, televizorul era setat pe un program cu muzică plăcută, mama a fost vorbăreaţă, i-am dus o carte cartonată pentru copii, cu desene mari şi colorate, am citit-o împreună şi i-am lăsat-o acolo. Nu ştiu cum, dar parcă întinereşte, la cum arăta azi, îi mai dau 10 ani de viaţă. Am plecat împăcată de acolo. Atmosfera azi era odihnitoare, aerisiseră şi mirosea chiar bine, camera foarte mare, cu tavanul din lemn, era plină de lumină, infirmierele puse pe glume. Cele din salon au început să se obişnuiască cu mine, să mă considere una de-a lor. Mă tot gândesc să cumpăr o carte cu desene autocolante, dacă aş lucra cu mama, le-aş putea antrena şi pe ele în joc.

AZILUL NU E ACASĂ

Urc treptele inalte, salonul este la etajul al doilea. Se simte ca a crescut numarul de bolnavi, aerul e greu de respirat.  Ajung la mama. E senina, fericita in lumea ei. E frig afara, inca nu o pot scoate in curte, o duc la fereastra, pare ca se uita spre vilele din jur, dar de fapt tot spre interior priveste, nu e prezenta. Mi se spune ca e agitata noaptea, iar si-a rupt pampersii, au inceput sa o imobilizeze la pat noaptea, ca sa nu le mai deranjeze pe celelalte bolnave din salon. Ma uit la ea, nu se vede ca ar fi suferit, nu realizeaza ce i se intampla.

In coltul salonului, o bolnava tipa repetat dupa apa. Tace, apoi tot ea tipa, gata, am baut destul. Alta, singura mai lucida, se ridica si porneste televizorul. Are volumul aproape la maxim.  Ma uit iar la mama. E tot senina, nu vede, nu aude ce e in jur. Se uita cu drag spre noi, dar nu ne recunoaste.

Azilul nu e acasa. Dragilor, daca sunteti la inceput si puteti, mutati bolnavul la casa. In stadiul final, la casa puteti ceea ce viata la bloc nu va permite. Daca la bloc trebuie sa supravegheati, sa sedati puternic bolnavul noaptea, ca sa nu tipe, sa nu deranjeze vecinii, la casa, situatia ar fi alta. Ar putea fi lasat in camera, imobilizat cu brau, asa cum e mama asigurata noaptea la azil. Ati avea numai de schimbat bolnavul dimineata, nu ar mai trebui sa fiti in miscare sa il tineti cu minile ca sa nu plece, la casa ar putea sa si tipe, nu ar deranja vecinii. Bolnavul uita ca a fost imobilizat.  Am inteles ca hamuri speciale sau centuri se gasesc la magazinele cu profil medical.

Traiul cu un bolnav la bloc presupune timp pierdut  cu imbracarea  si transportul pentru mers in parc. La casa, e mai simplu. In plus, poate fi antrenat in activitatile din jurul locuintei, sa care ceva usor, sa culeaga fructe, plante medicinale. Poate sa mangaie un animal. Oricum, animalele din ograda, prin miscare si sunete ii solicita atentia si asta il ajuta. Spre final, oboseste usor, ca si un copil mic, inchide ochii repede si motaie. Dar una e sa fie lasat sa motaie in curte, sub un pom, alta e pe canapeaua din camera, cu aceleasi cateva lucruri in jur. Casa imi pare o solutie buna si pentru bolnav, si pentru familie. Daca as fi stiut la timp mai multe despre etapele bolii, m-as fi mutat din timp la casa.

AZILUL

Nu ştiu altele cum sunt, dar azilul unde am internat-o pe mama e unul bun. Proprietarul pare că nu s-a zgârcit şi a investit în primul rând într-o construcţie solidă. Probabil să acasă majoritatea bolnavilor nu au avut condiţiile de aici: parchet adevărat, băi moderne şi decorate cu gust, termopane Trocal, risipă de căldură. Trei medici îi consultă săptămânal, infirmierele sunt alese cu grijă, mai voinicuţe, pentru a putea muta un bolnav, dar calde şi grijulii, am siguranţa că nu ar brusca niciodată un bolnav. Să trăiască împreună cu încă doi sau chiar cinci alţi bolnavi în cameră, îi oferă  bolnavului posibilitatea de a socializa. Chiar dacă el trăieşte în lumea lui, să vadă tot timpul mai multe chipuri decât vede acasă, (şi mai zâmbitoare) îi dau o stare buna. Când este internat un nou pacient, au grijă cu cine îl pun în cameră. Am impresia că se respectă o proporţie: în fiecare cameră sunt puşi şi bolnavi aproape lucizi, bolnavi nu de Alzheimer. Aceia pot da alarma în caz de nevoie, pot da apă altui bolnav dacă infirmiera nu e pe etaj. Se creează o legătură între cei din cameră, îşi spun un cuvânt bun unul altuia. Cei lucizi ştiu că aici vor rămâne până la sfârşit, şi totuşi, în aer nu e tristeţe, e ceva mai mult decât împăcare cu  soarta, e seninătate, un fel de optimism, se zâmbeşte, se glumeşte, pacienţii se simt în siguranţă. Dacă la fiecare vizită mi-am conturat o părere despre personal, observarea celorlalţi bolnavi din salon mi-a confirmat imaginea unui adăpost în care proprietarii se gândesc mai întâi la binele pacienţilor şi abia apoi la profit. Romanţez? Nu. Exagerez? Iarăşi nu. Mergeţi din timp şi vizitaţi mai multe astfel de centre, observaţi detalii, observaţi oamenii, atunci când aţi luat hotărârea de a interna bolnavul. Grăbiţi-vă, dar cumpăniţi bine alegerea. Interesaţi-vă despre istoricul azilului, încercaţi să cereţi referinţe, încercaţi să vorbiţi cu aparţinători ai celor internaţi. Puteţi ajunge să îi întâlniţi dacă cereţi să vizitaţi azilul într-o zi de sâmbătă, când de regulă vin rude la majoritatea bolnavilor.

BAGAJUL PENTRU INTERNAREA LA AZIL

Mai bine scriu acum lista, până nu o uit. Mie mi s-a spus pe rând ce să duc, a trebuit să fac mai multe drumuri. Necesarul unei bolnave arată aşa:
– Pijamale cu pantaloni legaţi cu şnur – 2-3 bucăţi;
– Cămaşă de noapte – 2-3 bucăţi;
– Colanţi – 3 perechi;
– Papuci din plastic – o pereche;
– Şosete – 5 perechi;
– Maieuri, tricouri – 6-7 bucăţi;
– Pulovere – unul cu mânecă lungă, unul cu mânecă scurtă;
– Un trening, dar tot cu pantaloni legaţi cu şnur;
– Prosoape – 3 bucăţi;
– Şampon – 1 buc.;
– Alifie de gălbenele – pentru prevenirea escarelor – 1 buc;
– Şerveţele umede – 3 pachete;
– Pieptene.
La azil e foarte cald, nu e nevoie de haine groase. De trening au nevoie pentru zilele însorite când sunt scoşi în curte.

DESPRE ALZHEIMER, CU RĂBDARE ŞI SPERANŢĂ

Dragă aparţinătorule. Dacă citeşti aceste rânduri, însemnă că drumul tău este abia la început şi cauţi sfaturi. E greu la început, atunci când bolnavul pare aproape normal dar face lucruri pe care o minte normală nu şi le-ar imagina. Eu am avut noroc să am o fire mai robustă şi o filozofie de viaţă care m-a ajutat să nu intru în depresie. Din clipa în care am privit această încercare ca pe o cale spre evoluţie, totul a devenit brusc mai uşor, parcă apăreau singure rezolvările problemelor, iar percepţia asupra mamei s-a schimbat, mi s-a părut mai uşor de suportat. Până acum. Dar am ţinut-o lângă mine şapte ani şi jumătate, am convingerea că am făcut tot ce a depins de mine ca să-i fie bine. Refuzam să accept ideea de azil, dacă ai ştii cum mă înverşunam atunci când cineva îmi propunea această variantă. Ei bine, azilul nu e o sperietoare, e o soluţie la care e bine de recurs cât timp bolnavul se deplasează singur. Abia după ce am fost trecută prin nişte episoade greu de descris, cu halucinaţii, ţipete în toiul nopţii şi cu murdărit întreg apartamentul, după ce am aflat ce greu se păstrează curată o casă în care se află un bolnav, am putut să apreciez ceea ce am găsit la azil. Sunt sigură că am făcut un pas potrivit atât pentru mama, cât şi pentru mine. La viteza cu care se înmulţesc cazurile de Alzheimer, am încă un motiv de mulţumire, acela că am găsit un loc liber chiar în oraşul meu. Am dus-o cu sentimentul că e în siguranţă. Acolo sunt mai multe asistente care se ajută între ele, au experienţă, altfel decât mine. Am avut sentimentul că am lăsat-o într-o familie. Am putut să văd şi alţi bolnavi, mai dărâmaţi decât mama, am simţit atmosfera de acolo, e bună, uite că se poate. Departe de imaginea de lagăr pe care o aveam eu întipărită de pe vremea comunismului. Probabil au preluat ceva din occident. Ştiu, şi banii sunt motivul amânării unei internări, lipsa lor, în prima etapă, ori tocmai suma considerabilă la care se poate ajunge dacă obţii certificat de însoţitor. Crede-mă, plusul de care te bucuri că intră în casă, ajungi să îl dai pe medicamente pentru tine, mai bine iei în calcul o internare, care înseamnă scoaterea de la întreţinere a bolnavului, reducerea cheltuielilor cu mâncarea şi medicamentele. Pune pe hârtie şi ai să vezi că suma pe care trebuie să o completezi pentru a obţine un loc în azil devine chiar mică, în jur de 300 RON. Ieri, după o săptămână de la internare, am fost în vizită la mama. Nu mi-a venit să cred când am găsit-o mai plină la faţă, mai blândă. Se îndeamnă la mâncare cu cele din salon, îi face bine să vadă mai multe figuri în jur. Va urma.