ACCEPTAREA, CONŞTIENTIZAREA DIAGNOSTICULUI

Repetă întrebările, uită răspunsurile. E confuz. Se uită cu neîncredere către cei din familie. Se înstrăinează. Are impresia că cineva îi umblă prin lucruri şi îi lipsesc bani. Pune cheile, obiectele de uz comun, în locuri nepotrivite.
E cazul să faceţi împreună o vizită la medicul de familie.
O soluţie la fel de bună, pe care am auzit-o de la un psiholog, este aducerea acasă a unui medic specialist. Prezentat ca prieten sau coleg de serviciu, acesta îl va antrena în discuţie şi îl va putea observa. Veţi avea astfel o primă estimare a bolnavului şi veţi primi îndrumări pentru paşii pe care îi aveţi de făcut.
Apoi, dacă diagnosticul se confirmă, nu trebuie să disperaţi. Continuaţi să vă purtaţi normal, uşurând pe nesimţite viaţa bolnavului. Ar trebui să îi înlocuiţi sarcinile din cadrul familiei cu altele mai uşoare, să ude florile din locuinţă, să şteargă praful. Nu ajută cu nimic dacă îl certaţi, încercaţi să schimbaţi vorba atunci când are momente de rătăcire, să vă faceţi că nu vedeţi momentele de confuzie, daţi-i timp să îşi revină. Apreciaţi-i munca, lăudaţi-l pentru orice face, treceţi peste barierele de vârstă şi peste neînţelegerile anterioare. Conştientizaţi că are nevoie de ajutorul vostru, chiar dacă el încă nu ştie. La o vorbă necugetată răspundeţi-i cu o glumă, încercaţi să destindeţi atmosfera.
În cazurile pe care le cunosc, pentru familie, momentul conştientizării diagnosticului a fost cel în care bolnavul s-a rătăcit prin cartier. Reîntors cu bine, singur, dar după multe ore de căutare, a fost pus sub supravegherea mai mult sau mai puţin discretă, permanentă, a celor din familie.

Acceptaţi diagnosticul, dar nu faceţi o tragedie. Veţi avea timp să vă obişnuiţi cu schimbările din comportamentul rudei voastre. Veţi observa că are chiar un ritm în care involuează. Funcţie de acesta încercaţi să vă vedeţi de viaţa voastră, să vă păstraţi măcar un hobby, ceva la care să vă abateţi gândurile, aveţi nevoie de o preocupare pozitivă care să compenseze activitatea în grija bolnavului. Mergeţi cu el cât se poate la plimbare, socializaţi, nu vă izolaţi din cauza lui, deschiderea către ceilalţi ajută. Păstraţi acasă o atmosferă normală, pozitivă. Şi copiii familiei se vor obişnui cu schimbările, deşi li se vor părea la fel de ciudate ca şi vouă.

Gândiţi în avans situaţiile viitoare. Încercaţi să rezolvaţi acum, în momentele de luciditate, problema actelor, a moştenirii, vă ajută mult să aveţi lămurite şi clarificate cine moşteneşte, cine îngrijeşte, cum şi cât. Nu amânaţi pentru că odată cu trecerea zilelor, bolnavul va fi din ce în ce mai nesigur, posibilitatea de a merge cu el la un notar, probabilitatea de avea coerenţă, de a şti să dea o semnătură în ziua propusă scade. După ce aţi rezolvat problema proprietăţilor şi aţi stabilit care dintre voi îl vor îngriji, începeţi demersurile pentru certificatul de handicap. E un act absolut necesar, asupra căruia se poate reveni, în scurt timp veţi putea obţine gradul I cu însoţitor. E bine să vă ocupaţi de toate acestea de la început, după ce aţi aflat diagnosticul.

Gândiţi tot timpul pozitiv. Îndepărtaţi gândul că aşa veţi arăta şi voi. Voi sunteţi altă generaţie, nu aţi apucat anii de război, nu aţi trăit ce au trăit ei, nu aţi muncit cât au muncit ei. Voi trăiţi în alte condiţii, sunteţi mai puternici decât credeţi, ca dovadă, iată, ţineţi o casă, o familie şi aveţi grijă şi de un bolnav. Aveţi acces la informaţie, ştiinţa evoluează rapid, căutarea a cât mai multe informaţii despre Alzheimer vă va deschide un nou orizont, vă va ajuta să învăţaţi ceva nou, să cunoaşteţi oameni pe care altfel, nu i-aţi fi întâlnit. Îngrijirea unul astfel de bolnav este o experienţă care ajută, veţi fi la final mult mai înţelepţi decât dacă v-aţi fi continuat viaţa liniar.

Anunțuri

OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE HANDICAP

Sunt doi paşi: primul, depunerea actelor. Al doilea, prezentarea în faţa comisiei. În caz de imposibilitate, comisia va veni la domiciliu.

PRIMUL PAS, ACTE NECESARE:

– Copie xerox de pe cartea de identitate a bolnavului;
– Copie de pe ultimul talon de pensie, uneori se cere şi talonul în original;
– Copie după ultima decizie de pensie, care poate fi de invaliditate/de urmaş sau de limită de vârstă;
– Rezultatul examenului RMN;
– Examen psihologic, (vă recomand să îl obţineţi de la Spitalul Obregia);
– MMSE (Mini test pentru examinarea stării mentale) – (tot la Spitalul Obregia ar fi de dorit să fie făcut, se poate printr-o internare de o zi a bolnavului);
– Referat de la medicul specialist neurolog sau psihiatru, cel care are în evidenţă bolnavul şi vă dă reţeta lunară. În referatul care este special pentru comisia de handicap, acesta trebuie să treacă diagnosticul, forma până la care a evoluat boala, ultimele rezultate la testele făcute în cabinet, recomandarea că bolnavul nu se poate autoservi şi necesită însoţitor;
– Un dosar de carton cu şină;
– Copie după cât mai multe bilete de ieşire din spital, chiar dacă sunt de la alte afecţiuni;
– Dacă bolnavul nu e deplasabil, vă trebuie un referat de la medicul de familie prin care se va descrie cauza imposibilităţii prezenţei pacientului la comisie, cazul în care veţi primi la domiciliu vizita comisiei.
Toate acestea se depun la comisia de handicap din raza de domiciliu. Par multe, dar aveţi nevoie doar de două-trei zile pentru obţinerea lor. Dacă cereţi de la medicul de familie bilet de internare la Obregia sau la un spital de specialitate din zonă, acolo puteţi obţine în aceeaşi zi MMS-ul, examenul psihologic şi RMN-ul, care au mai multă greutate la dosar decât dacă le veţi fi făcut la vreo clinică particulară.
Pentru depunerea dosarului la comisie nu e nevoie de prezenţa bolnavului. Vi se va fixa o dată, cam peste 10 zile, pentru înfăţişarea în faţa comisiei.

PASUL AL DOILEA, PREZENTAREA ÎN FAŢA COMISIEI

E de dorit să puteţi merge cu bolnavul. În comisie sunt mai mulţi medici decât în comisia care vine acasă şi se consultă, iau hotărârea împreună. E important să vorbiţi, cât mai mult, să descrieţi situaţia de acasă, să îi lăsaţi să observe bolnavul, să îi pună întrebări. Nu vi se va spune pe loc gradul în care va fi încadrat bolnavul, comisia are nevoie de timp pentru analiza dosarului.

Vi se va fixa iar o dată la care veţi merge să ridicaţi certificatul de handicap, de data aceasta veţi avea nevoie doar de buletinul pacientului. Dacă bolnavul este în fază de început şi nu vi se va da certificat de handicap cu însoţitor, tot aţi făcut un pas mare. Veţi putea reveni peste câteva luni. Aţi obţinut deja un plus de bani şi de drepturi care vă vor fi de folos.